Petre Roman și soția sa, Silvia Chifiriuc, se gândesc să mai aibă un copil. Cei doi au un băiețel, pe Petruș, în vârstă de 9 ani, scrie botoșăneanul.ro.
„Petre își dorește mai mult ca mine un al doilea copilaș!”, a declarat Silvia Chifiriuc, care a fost prezentă în cadrul unui târg de mirese, desfășurat la Romexpo.
Mai vreau încă un copil, dacă îmi dă Dumnezeu, de ce nu? Mi-aș dori o fetiță, mai ales pentru că mama mea a vrut foarte mult să aibă o nepoțică. Deocamdată, ne bucurăm de băiețelul pe care îl avem. Suntem mândri că îi place să învețe. Studiază la Școala Franceză și s-a integrat foarte bine, deja este în al patrulea an și vorbește foarte bine franceza”, povestește Silvia.
„Nu am avut niciodată probleme cu kilogramele în plus, însă am mare grijă de mine: fac sport, saună, masaj, merg la bazin, urc pe munte”, a mai declarat artista.
În trecut, Petre Roman a fost căsătorit, timp de 34 de ani, cu Mioara Roman. Cei doi au două fete, pe Oana și Catinca Roman. Tatăl biologic al Catincăi este Iosif Zilahy (85 de ani).